Încotro bat Vântu și PublikaTV?
Scris de Dumitru Ciorici la 1:11; publicat în categoria Atitudine; Afişări: 2,632;
PublikaTV își pregătește “pista de lansare”. Din câte se pare, în acest moment se pun fundițele proaspătului platou de filmări (recunosc, arată impresionant) și se instalează “tehnica pentru dj-eală”. Băieții veniți în vizită de la RealitateaTV au rămas plăcut surprinși de studiou. “E chiar mai fine ca la RealitateaTV. Este și mai spațios”, a exclamat unul dintre ei.
Ultimele informații pe care le am arată că managerii de aici au planuri foarte serioase, care, (atenție!) costă o groază de bani, dar și sunt de lungă durată. PublikaTV își construiește de la zero platoul pentru mai multe studiouri, angajează sute de oameni, se va acorda atenție sporită la aspectul drepturi de autor și acoperire, va avea mai multe blocuri de producție și, colac peste pupăză, se pare că încă face și noi achiziții (revin la subiect).
Ca și toată lumea m-am întrebat și eu la ce naiba bagă Vântu atâția bani în media din Moldova. “Să facă business”, spuneau niște voci. Seriously!?
Care ar fi motivele pentru care Vântu pompează atât de intens fonduri în necăjita noastră țară?
1. Business?
Pe dracu’! La milioanele (de euro) care se bagă mă îndoiesc că aici vorba de business. Investițiile s-ar putea recupera cel devreme peste vreo 10 ani. Asta doar dacă, dintr-o minune sau alta, chiar și se întâmplă. Are Vântu interes să-și întoarcă 10 milioane din miliardele de euro pe care le are peste 10 ani?! Nu știu cum vă cad vouă la stomac poveștile despre teoria business-ului, dar eu mai bine mă duc să privesc o reclamă proastă decât să cred gluma asta.
2. Să influențeze politicul/Să scoată bani din asta?
Să nu excludem ideea și să o plasăm pe raftul însemnat cu “s-ar putea”. Întrebarea care îmi sună acum e următoarea: Care este interesul lui Sorin Ovidiu Vântu să influențeze politicul de la Chișinău? Aș înțelege dorința acestuia dacă mutăm discuția pe zona geografică numită România, dar de ce l-ar durea pe Vântu o bucățică de pământ locuită de 2-3 milioane de oameni, cea mai săracă din Europa, etc. O știe o lume întreagă, suntem săraci lipiți, de unde naiba să mai scoți încă bani din noi și ai noștri bravi politicieni?! Legătura dintre toate aceste piese pare puțin slabă pentru a da curs unei idei cu prieteni în politică, trafic de influență, etc.
3. Mandatul extern?
În urmă cu câteva săptămâni, cunoscutul jurnalist român, Cătălin Tolontan, afirma că, în opinia sa, Vântu are un mandat extern de a democratiza R. Moldova. “SOV are un mandat. Are mandatul - un mandat extern - de a încerca să “democratizeze” piața media din Romania și acum, brusc, piața media din Moldova. Pentru că nu are nicio explicație economică investiția majoră pe care o face la Chișinău, alta decât a încerca să-și obțină un soi de imunitate sau bunăvoință de undeva de afară, de la americani, de la europeni, investind în media”, spunea acesta aici.
Dintre toate variantele de mai sus (altele nu cred că mai sunt), tind să-mi asociez gândurile cu ultima, care pare cea mai plauzibilă. Banii nu sunt o prioritate pentru magnatul român, iar influențarea vieții politice nu reprezintă un interes pentru el personal (poate pentru alții din anturajul său). În concluzie, tind să cred că investiția vine mai de la Vest decât ne așteptam (sau poate Est?). Mass-media poate schimba modul de gândire al oamenilor într-o țară. M-am convins de acest lucru în bătălia noastră de a construi site-ul cu nume de cod UNIMEDIA. Poate fi mâna europenilor, a americanilor, sau poate chiar și a lui Traian Băsescu, care i-au zis dlui Vîntu mai mult sau mai puțin informal: “Apucă Moldova și trage-o spre Vest!”. Să dea Domnul să fie așa. Cel puțin, asta e cea mai puțin proastă variantă din toate cele 3.
Oricum, să nu băgăm mâna în foc și să dăm curs sfatului venit de la Vasile Botnaru (șeful biroului Europa Liberă la Chișinău) - să așteptăm și să vedem ce vor face pe sticlă. În termen de câteva luni, dar poate și ani, vom înțelege “ce fel de ingrediente se toarnă în această zeamă cu miros plăcut: produse artificiale sau naturale”.
UPDATE (ora 11.40): Se vehiculează și faptul că Vântu ar avea un partener aici la Chișinău, care este cel mai interesat de lansarea televiziunii. Până acum doar bârfe, fără nume concrete. Așteptăm “limpezirea apelor”
P.S. Mă interesează dacă mai sunt “teorii conspiraționiste”. Și dacă cineva nu pote dormi din cauza lor, o să-mi facă plăcere să le citesc mai jos ![]()
Februarie 8th, 2010 at 1:54
Dumitru, mie articolul mi-a placut. Eu sint o mare fana a Realitatii TV. Consider ca a o privi e o scoala mare de jurnalism. Nimeni nu impiedica unele posturi TV d ela noi sa mearga pe discutii libere continue si sa dezghioace orice fir in patru, ca tine de un caz politic sau de o zapada abundenta. Insa, nu stiu de ce, dar nu am increderea ca aici Realitatea TV nu va face parte din “presa independenta proFilat”, cum numesc eu o anumita parte de presa. Mi se pare ca, inclusiv la acest capitol, nu stii mai putin decit mine, de aceea, partea asta lipseste in comentariul tau. Adica raspunsul la intrebarea - va fi independenta Publika Tv sau nu? daca nu - a cui va fi si aici se termina totul.
In prezent, presa libera in RM nu exista.
Februarie 8th, 2010 at 2:09
poate vrea sa faca un gest de caritate
Februarie 8th, 2010 at 3:06
O scoala mare de jurnalism la iRealitateaTV? Hai sa incercam sa fim seriosi….
Februarie 8th, 2010 at 8:43
Este posibil ca Vantu sa aibe mandat, dar nu de la Vest, cum crede Tolontan, ci de poate de la Est, cum banuieste si Dan Andronic (se poate gasi pe blogul lui replica data lui Tolontan). De la Est, dar cu fata si mijloace de Vest, pentru adormirea vigilentei.
Februarie 8th, 2010 at 8:49
In scremerile tale, Dunitru, pentru a parea un copkil destept, ai zis “zama” in loc de “zeama” si ai zis “iz gustos”, cand izul nu are gust si, daca ar avea, nu ar fi gustos, pentru ca izul este un miros neplacut.
In al doilea rand, se scrie “ingrediente”, nu “incrediente”.
Intr-un singur alineat ai facut atatea greseli. Oare nu ar trebui sa te lasi de presa?
Februarie 8th, 2010 at 9:05
Face parte din strategia Romaniei de a apropia Moldova.Probabil ca in curand partidele romanesti isi vor deschide filiale in Moldova, in special PD-L.
Februarie 8th, 2010 at 10:16
Adica Vintu, care l-a sustinut in campanie pe Geoana, care dupa spusele lui Basescu e comunist si vindut Moscovei, anume el sa aiba mandat de la americani, europeni, si anume el sa democratizeze Moldova ? : ))) Si chiar Basescu sai ii fi cerut asta? ProTV nu e destul? :)))
Incurcata treaba e (geo)politica …
Februarie 8th, 2010 at 10:26
Un vânt care bate dela West spre East; să fie numai efectul “încălzirii globale”?
Februarie 8th, 2010 at 10:53
bogdan, exact!! Important sa nu fie implicati in aceasta afacere fortzele din Rusia! Se stie ca SOV a lucrat bine cu PSD-ul romanesc, iar PSD-ul la randul lui linge fundul rusilor… ei, acum despre ce democratizare ar fi vorba?
Poate cand s-a aflat ca JurnalTV se va extinde, rusilor le trebuia o contragreutate, caci NIT-ul nu va mai face fatza, e clar, si hop, a aparut SOV, ca un crai de la rasarit care e gata sa dea 10 milioane euro pt ce?? Business?? Prostie… Ma tem sa nu fie Publika, un raspuns a rusilor pentru a se opune Jurnalului….
Oricum, mai vedem…
Februarie 8th, 2010 at 10:54
Daca se va prinde PE ANTENA FOCUSAT este bine.
Februarie 8th, 2010 at 11:47
Foto foarte reusita: linii fine si aristocratice. ceea ce nu se poate spune despre stilul scrisului. Cateva mostre:
1) Care ar fi motivele pentru care;
2) care, (atenție!); din Europa, etc.; trafic de influență, etc.; a americanilor, sau poate chiar - virgula se pune dupa paranteza; daca americanii nu stiu gramatica sau nu au uan bine pusa la punct(britanicii totusi nu pun virgula inainte de etc., daca e vorba de o insirare), asta inca nu inseamna ca si noi nu o avem; nu se pune virgula inainte de etc; si nici conjunctia sau nu e una adversativa, ca sa pui virgula atunci cand nu se repeta de cateva ori…
Si culmea! fraza: Cel puțin, asta e cea mai puțin proastă variantă din toate cele 3. — ai fi spus-o si mai ruseste, daca o scriai cu alfabet sovietic.
Februarie 8th, 2010 at 11:50
Atita timp cit se angajeaza fosti oameni lui Rosca, imi pare rau, dar echidistanta nu cam se prevede. Sau cel fel de echipa poate fi vorba, daca jurnalistii ca sobolanii au parasit Eutv si fluxul ca sa se angajeze la Publika.
Restul cu e vorba de investitie, politica etc sint de prisos. Una pe alta nu se exclud ci se suplinesc.
Pt ca Vintu nu da nici un ban fara sa scoata zece. Baga milioane in televiziune, dar ia zeci de milioane din lobby-uri. Sa nu uitam ca Tvul nu numai pt a face bani din publicitate, e o masina de spalat creieri. Cei de la conducere ( oricine nu ar fi) are nevoie de asa masina.
Februarie 8th, 2010 at 11:58
spuenti si ce parere aveti despre Jurnal Tv ?
cine sta in spatele acestor investitii, care nu se stie daca se vor recupera in urmatorii 10 ani
Februarie 8th, 2010 at 12:19
@Dnă Pavlicenco,
Ultima frază explică tot - vom vedea dacă va fi independentă pe sticlă. Cât privește ultima dvs afirmație - cred că vă grăbiți - UNIMEDIA este liberă
@octav,
:)))
@traforaj,
S-ar putea să fie și mandat de la Est. Nimic nu se exlude. Subînțeleg asta la punctul 2 menționat anterior de mine, deși mi se pare mai puțin probabil.
@Vrabiuta Carie,
Erau mai multe ghilimele pe care nu te-ai obosit să le observi și o figură de stil numită oximoron. Să fie, îți fac pe plac și am schimbat ca să înțeleagă și cei care au alte scopuri
@iudinlex,
Încurcată treabă, foarte încurcată geopolitica asta
@drACro
Sper să meargă de la Est la Vest Vântul și nu așa cum zici tu
@Dr. D,
La JurnalTV ar putea fi un pericol și mai mare. “Investițiile germane” se pare că sunt moldovenești. Este doar un zvon alimentat de mai multe informații. Așteptăm confirmarea
@Nicolae,
Merci pentru precizări. Aș fi dorit de fapt mai mult o părere referitor la subiectul discutat.
@mihai,
Am scris mai sus temerile mele cu referire la JurnalTV. Dar, haideți să vedem cum arată “jurnalismul pe sticlă”.
Februarie 8th, 2010 at 13:19
Vantu nu reprezinta interese de la est sau de la vest. Vantu isi reprezinta exclusiv propriile interese. In Romania a facut multe marsavii, pt care ar fi trebuit sa stea dupa gratii. De aia a sustinut PSD-ul. Si bineinteles pentru banii care veneau din cumpararea de imagine pozitiva pe sticla.
Daca vine in Moldova pt mine e clar, o face numai pt bani si interesele sale personale.Vantu e om de afaceri, si pe el nu il intereseaza decat profitul.Asta in primul rand. Ai spus mai sus ‘care bani, ca in MD nu sunt bani’. Banii vin din publicitate, iar MD este o tara proaspat scapata de comunism, emergenta, situatia financiara se va schimba foarte mult in viitorii 5 ani, iar acum este momentul numai bun ca sa vii sa investesti.
Si mai este in al doilea rand si varianta cu polita de asigurare. Vantu si-a facut o polita de asigurare care sa-l ajute, fiindca a calcat pe bec rau de tot in campania electorala. Acum el are un mod de a se apara de efectele devastatoare ale maniei presedintelui Basescu. Se stie ca Basescu e foarte interesat de Moldova, de imaginea lui si a Romaniei in Moldova.
Februarie 8th, 2010 at 14:15
Eu sincer ma tem de ce politica va face Vantu in Moldova.. cred ca politica Moscovei impotriva lui Basescu.. caci asta face in Romania .Realitatea lui aici este IREALITATE si este un jurnalism tendentios.. si cu sustinere totala a neocomunistilor lui iliescu -geoana.. asa ca pazea ! e foarte rau ca ei s-au extins in Moldova.. mai bine ar fi venit TVR caci se preconizeaza schimbari in TVR spre bine acuma.. TREBUIE SA SPUNEM PE SLEAU, ca presa nu mai este independenta nicaieri , dar ar fi bine ca posturile de televiziune sa-si asume pe cine sustin.. ca omul sa-si aleaga unde sa se uite si sa stie dinainte al cui este orice post de massmedia.
Februarie 8th, 2010 at 14:41
Ma facut sa rad comentariul dnei Pavlicenco …
Scoala de jurnalism la iRealitatea? asta ar fi un bun banc…
Si despre “proFilat” : daca ar fi si dna la putere nu ar mai spune nimic , acum desigur ca invidia face diferente … (a mai fost si Rosca cu ideile “protv-ul lui filat” etc…)
Mass-Media independenta EXISTA ! Depinde ce intelegem prin a fi independent … eu merg pe idea ca sunt institutii media in Moldova care nu apara interesul unui partid … si sunt sigur de asta … Poate promoveaza niste idei , poate! , dar nu partide. Si vorbesc de Protv si unimedia , tv7 si inca cateva.
Ce tine de PublikaTv e logic ca “buna ziua” ca va promova anumite interese … fie ca externe , fie ca interne…
Daca sa dezvoltam teoria a 3-a , cu mandatul, putem ajunge si la idea ca Moscova investeste prin intermediul lui Vantu in Moldova …
PS : Cum nu ar fi , e superbine ca s-a investit in media din Moldova si ca vom avea inca o alternativa media . Si sper sa fie ceva bun , mult peste jurnaltv si jurnalistii sai incompetenti (majoritatea). Sper sa vina calitatea in Moldova.
Februarie 8th, 2010 at 15:08
Eu nu cred că Vântu chiar are în spate atâtea. Poate e un simplu business. Chiar tu ziceai că are miliarde. Atunci poate nu-l doare mâna să investească pe termen lung, poate e un proiect de suflet, cine ştie. Mi-e greu să cred că se află îns spate serviciile secrete.
Apropo, vezi că se scrie “fain” nu “fine”. E un cuvânt ardelenesc neaoş, nu e neologism din engleză. Şi înseamnă frumos (”fine” înseamnă bine).
Februarie 8th, 2010 at 15:08
Hmmm…
1. In primul rind Dumitru cred ca ai o problema, gindesti businessul ca toti moldovenii, adica: sa bagi bani cu duiumul si sa astepti sa scoti acesti bani inapoi, e de dorit, in prima saptamina de la investitie. Cred ca trebuie sa scapam de aceasta gindire, or o investitie trebuie sa fie acoperita abia peste citiva ani, ca sa nu spun, uneori zeci de ani. Noi ne-am invatat, ca azi sa investim si maine sa ne umplem buzunarele, asta se numeste eu cred ca moldovenism. Pacat ca nu putem sa gindim si sa actionam in perspectiva. Tu insa vei ramine cu ceea ce spui “sa privesti o reclama proasta”
2. Politicul… si numai. Noi ne-am invatat intotdeauna sa gindim ca trebuie sa mergem pe o pista pe care au mai incercat-o si altii, adica ne temem de originalitate. Ne temem ca nu va merge, pentru ca nimeni inaintea nostra nu a mai incercat asta. Deci, iarasi prostia moldovanului. Asta de fapt incearca sa ne arate si Vintu, adica, naaa… prostilor ca nu stiti nimic sa facem, trebuie intotdeauna sa va invete altii. Imi este sila si tare m-as bucura sa nu accedem niciodata in UE, pentru ca e sigur, nu avem si nu vom avea fata de UE niciodata. Avem in AND acest moldovenism, de care nu vom putea scapa niciodata, pentru ca este genetic.
3. Intotdeauna moldovanul a crezut in ceea ce numesc altii ca teorie a conspiratiei. Il respect si imi place Tolontan, insa sa afirmi niste chestii care nu is bazate pe ceva fapte e nasol rau de tot. Si daca totusi e adevarat ceea ce spune Tolontan eu imi asigur cuvintele insa sincer, nu vreau sa fiu in situatia in care sa ma ia cineva de minuta si sa ma duca in UE. E cea mai mare prostie. Or, aceasta nu mai este democratie si prosteala. La fel poate san e ia cineva de minuta sis a ne duca in Asia. Problema e mai complicata, atita timp cit moldovenii singuri nu vor constientiza si singur nu isi vor dori integrarea, atunci aceasta integrarea nu este mai buna decit fundamentalismul Islamic.
Respect,
Victor Gotisan
Februarie 8th, 2010 at 15:16
Publika si Jurnaltv e una si aceeas mina, La jurnaltv am putina experienta, pt ca am lucrat ceva timp. E o masina brutala de tocat oamenii. Care-i fugareste zi si noapte si-i hartuieste cu acest ritm, pana lumea oboseste si pleaca epuizata. Apoi vin altii. Si tot asa.
Februarie 8th, 2010 at 15:19
de ce a pierdut geoana in romania alegerile?…un punct major a fost pentru ca s-a dus noaptea sa il viziteze pe vantu!!!
deci una peste alta la final vantu l-a ajutat pe basescu sa castige….restul e teorie
Februarie 8th, 2010 at 16:40
catre eut… de fapt parerea mea e ca pe Vintu il doare in pix de basescu sau geoana, are el calculele lui… iar acestia doi din urma sunt sinte soareci cu care ii place sa se joace Vintu… deee, banul le face pe toate…
Februarie 8th, 2010 at 16:40
Cu siguranta acest post TV va fi SUPER.Va face inposibilul ca banditii din pcrm end Co. sa nu mai aiba acces la putere in R.Moldova NICODATA.Asa ca nu cei de la putere sunt banditi ce cei care au fost inlaturati de la cormusca. Rusine sa va fie comunarilor cu suflet de hoti si tradatori.
Februarie 8th, 2010 at 16:55
Asi vrea si eu la Publika, se mai primesc dosare?
Februarie 8th, 2010 at 17:14
Hello, boys
In R. Molodova voi nu puteti avea deocamdata presa …independenta!! Voi puteti avea PRESA PRO ROMANIA si Presa Pro Rusia !! Daca ,sunteti mai destepti cei de la PRO ROMANIA, castigati si voi si toata Moldova! Daca nu, castiga ceilalti. Prima data in R. Moldova trebuie sa scoateti din Parlament comunistii si sa-i faceti inofensivi(maximum 7-8 la suta )Dar voi, in loc sa mergeti prin
raioane si sate, frecati mangalul prin Chisinau. Acolo e de dat batalia cea mare , in sate si raioane , nu la Chisinau!! Dar nu va legati de afacerile lor, de matrapazlacurile lor din sate si raioane,de miciunile lor de -acolo!! Nu aveti, mai draga UNIMEDIA, nici un serviciu de Dezvaluiri si Investigatii de presa!! Va dati cu presupusul si cu barfele in loc sa faceti treba gazetareasca!!
Februarie 8th, 2010 at 19:34
dupa ce a facut in romania vantu trebuia sa primeasca vre-o suta de ani de bulau . fni , banca de scont , sindicalistii lu luca etc.
daca te uiti la ce oameni s-au adunat . au vechime in media din rm dar nu sunt nici pe departe ,, echidistanti ” .
iar acest post e clar ca nu e facut pentru profit ci pentru altceva . numai media de scandal face profit restu e pentru ,,infromarea corecta “.
Februarie 8th, 2010 at 21:30
nu prea le are vintu cu basescu shi nici nu prea cred ca e vorba de busines mai bine ceva legaturi cu dn care e proprietaru la zimbru shi care vrea sa-si faca partid si mai e shi vice la o companie foarte mare de petrol care ishi desfasoara acti vitatea si in rominia
ce ziceti e?
Februarie 8th, 2010 at 22:50
Da, de unde crezi ca nu e vorba de business? Din toate timpurile romanii veniti la noi au facut numai spalare de bani. Asa este si acest caz. Vantu vrea sa iesa la bursele internationale, iar pentru aceasta are nevoie de un trust media international.
Asa si a facut. Doar Republica Moldova este strainatate nu?
Februarie 9th, 2010 at 2:37
Salutare,
Am lucrat cand-va pentru Vantu si pot spune ca am cel putin o idee despre strategiile lui Vantu.
In Romania toate cele 5 institutii de presa patronate de Vantu ( Realitatea, Cotidianu, Academia Catavencu etc. ) N-AU avut nici macar un leu profit in ultimii 5 ani. Au fost folosite fie pe post de ” bidoane ” adica de recipienti pentru fluxurile de bani directionate dinspre alte companii ( unele patronate de el altele institutii publice dar care sunt controlate de interpusi ai lui ) sub forma de publicitate, pentru a nu plati impozite respectiv tepe date institutiilor publice sau ca instrumente de santaj politic.
Actualmente exista cateva anchete in curs care se ocupa de activitatile oculte ale lui Vantu,realizate prin intermediul institutiilor de presa, altfel onorabile prin activitatea multor ziaristi de acolo. De asemenea el este anchetat si in legatura cu marele tun FNI ( Fondul National de Investitii) unde a inselat peste 300.000 de romani cu o suma de peste 300 milioane dolari in anul 2000.
Marea lui problema acum este sa nu ajunga la inchisoare, in primul rand iar apoi sa-si poata transfera legal parte din banii facuti ilegal in Romania. Daca as fi in locul lui as face exact ce a facut el - as infiinta la Chisinau un grup de presa care la inceput va fi foarte onorabil. Ar fi un atu extrem de greu intr-o posibila negociere cu Basescu, despre care toti apropiati stiu ca este obsedat de RM si de eventualitatea asumarii rolului de Mesia Unificatorul. Toata lumea din Romania constientizeaza ca existenta unei media proromanesti cu acoperire maxima la Chisinau este veriga lipsa in efortul de reconstientizare a propriei identitati de catre moldoveni. E singurul motiv care l-ar putea indulci pe Basescu hotarat sa-l trimita dupa grati altfel. Apoi ar ar putea fi un vehicul financiar prin care o parte din fondurile sale din Romania ar ajunge intr-o zona gri aproape imposibil de reperat. Trebuie facuta precizarea ca Vantul fura in modul cel mai profesionist cu putinta, folosind instrumente financiare care in Moldova nu sunt reglementate legal.
De asemenea este de notorietate relatia lui cu serviciile secrete romanesti, firma Gelsor infiintata de el 1995 era condusa numai de securisti. Primul meu sef a fost un general de securitate in retragere. Si va mai dau un indiciu, de curand, in plina criza economica, cu reduceri drastice ale tuturor bugetelor, bugetul SRI s-a marit cu 30 %. Ghiciti unde merg banii aia? Cine il acuza pe Base ca nu face nimic in legatura ce RM se insala. Prima repriza cu ursul de la rasarit a castigat-o, urmeaza celelalte…
Sa traiti si fiti liberi !
Februarie 9th, 2010 at 11:30
@Dumitru Ciorici Says:Februarie 8th, 2010 at 12:19
Mai sunt unele probleme cu înţelegerea exprimării figurative; în rest numai de bine.
Februarie 9th, 2010 at 12:36
La PUBLIKA sunt angajati fostii de la EUTV, Moldova-1, MIR, Europa Libera, Moldpres, Infotag…
Daca, intrebi de ce i-au luat la lucru si care au fost criteriile de selectare, raspunsul e ca sunt buni profesionisti. Discutabil, acest raspuns. Sunt angajati multi rusi, rusoaice , care (culmea!) se informeaza de la Belcencova, zilnic, despre toate miscarile…
In timpul vizitei lui Basescu la Chisinau, spuneau ca langa monumentul lui Stefan cel Mare”babele proaste” se tranteau pe strada de fericire, ca sa fie filmate”. Si ca primirea calduroasa din partea populatiei a fost aranjata. Chirtoaca e un cacat, Basescu, la fel, iar cei care au colaborat cu comunistii , sunt adevarati profesionisti. cea mai mare pondere o are Vadim Stangaciu, de la Moldova-1, care in tmpurile deloc indepartate ale comunismului, citea stirile care ii erau scrise. Cei veniti de la Realitatea TV din Romania isi urasc tara si pe romani, vorbesc foarte urat de basarabeni si spun ca la noi chiar exista limba moldoveneasca, lucru care nu este contestat de niciun angajat de acolo. Basarabenii se imbraca la fel ca rusii, poarta doar aur, ca asa e moda la Moscova. Si de ce sa nu spunem si cat e salariul acolo: 6 mii 500 lei, 7 mii, producatorii de stiri au salarii mai mari. E o oaza de antiromanism fatala pentru noi la moment, dar si pentru viitorul nostru. Pacat, ca din cauza banilor ne vindem vanturilor care bat de oriunde, uitand de valorile nationale, de verticalitate, de limba romana, pentru care au luptat si au murit generatii. Pacat.
Februarie 9th, 2010 at 16:27
Edie Says: La PUBLIKA sunt angajati fostii de la EUTV, Moldova-1, MIR, Europa Libera, Moldpres, Infotag…
Multumesc, Edie, nu mai depun nici un dosar. Mai bine cu 3000 de lei pacatosi, dar curat in fata propriei constiinte.
Februarie 9th, 2010 at 23:39
eu abia astept sa vad ce vor face in MD.
poate ne debarasam de “profunzimea” ******** din massmedia noastra?!
taaaare m-am saturat s-o vad ******* care abia pedaleaza in politica!!!!
Februarie 10th, 2010 at 1:09
akkiller Says Pare sa ai dreptate, o fi inplicata Rusia prin mina lui Ciornii in coalitie cu Vintu.
Februarie 10th, 2010 at 9:17
Bate vântu de primăvară şi Dumitru are gânduri senine
despre oameni, bani, politică, bussines.
Februarie 11th, 2010 at 12:52
Realitatea TV are cativa angajati de mare calitate profesionala. Ca dl Vantu are alte interese decat dezvoltarea unei mass-media independente (exista asa ceva,undeva?Nu!!!)e alta poveste. Mass-media e cea mai sigura si puternica parghie de manipulare. Ce sunt banii fara putere? Si ce este puterea fara manipulare?