4 oameni au prins 2 peşti şi multă satisfacţie timp de 10 ore;)

Scris de Dumitru Ciorici la 23:51; publicat în categoria Jurnal/Foto; Afişări: 486;

Încărcătura psihologică a Chişinăului şi dorinţa de a evada a cuprins NMG-ul astfel cum ploaia torenţială a spălat oraşul săptămâna trecută. Deja de 2 săptămâni dedicăm week-end-ul gândurilor năstruşnice şi clipelor petrecute frumos. Nici acesta nu a scăpat de propunerile noastre: de această dată Alexandru (senior programmer) şi Ştefan (jr. programmer) ne-au împins la pescuit (nu prea înţeleg pasiunea lor pentru acest hobby, ceva nu se leagă ). Şi nu oriunde, dar tocmai la vreo 70 km de Chişinău într-un “loc special”, recomandat de Sergiu.

Nu am fost foarte încântat de idee, dar am acceptat provocarea. Eu m-am alimentat bine cu somn, băieţii au pregătit undiţele şi râmele, împreună am scurs buzunarele de leuţi,  netezit bacul cu bezină şi la 4 dimineaţa, cu un U2 pe ritmuri latino urlând în tradiţionalul “mustang roşu fast and furious“, am pornit să căutăm revărsatul zorilor.

Normal că până la destinaţie am reuşit să dăm buzna într-o livadă, să furăm o poală de mere şi vreo 2-3 “shiokălăi de păpuşoi” ;). Nu vă miraţi - toţi am crescut la ţară, unde în copilărie erau o normalitate, ceea ce mă face să zâmbesc ori de câte ori îmi amintesc.Ah… ce frumoase timpuri …

Minunea urma să apară mai târziu. Sergiu nu scosese o vorbă despre locul unde ne duce. Ştiam doar că e un iaz, al naibii de departe (încă mă întreb cum de nu mi-am pus întrebarea “De ce tocmai la 70 km de Chişinău”, alte lacuri pentru pescuit nu sunt?!) şi care e foarte frumos.
Nu-mi făcusem planuri că am să pescuiesc, îmi luasem o carte best-seller spaniol şi mă gândeam că la sf. zilei băieţii vor “rări” iazul de peşte, iar eu voi avea romanul-detectiv citit.

Odată ajunşi, vezi minune -  un colţ de rai - rezervaţia naturală “Plaiul Fagului”, zona care cuprinde foarte multe specii de animale protejate de stat şi lacuri nespus de frumoase. Ia vedeţi mai jos şi vedeţi ce minunăţie. Da, locul e în Moldova!

Ajunsesem pe la vreo 5. Se crăpa de ziua şi căldura lacului emana aburi. Nici nu reuşisem bine să ieşim din maşină că băieţii s-au grăbit să arunce undiţele;) Ce să-i faci, aşa-i cu meseriaşii. Mă uitam la ei şi zâmbeam. Pe la 10 a dat şi soarele peste noi, da` eu frumos m-am întins pe pod şi am adormit. Când am deschis ochii peste vreo jumătate de oră marii pescari dormeau care şi unde puteau cu undiţele în mână;) (la moment nu mi-am dat seama că dorm, credeam că prind peşte şi mor de ciudă că nu am o astfel de fotografie. Acest lucru trebuie doar să ţi le închipui.) În fotografia de mai jos stau toţi tolăniţi la soare în jurul căsuţei.

Bancuri, harbuz, zâmbete, voie bună, şi undiţe fără peşti - acestea sunt principalele atribute ale şederii noastre în pădurea de fagi, în mijlocul căreia se extine un lac romantic, pe care vreau să-l mai văd.
Cea mai tare fază a zilei: Alexandru a fost unicul care a prins peşti. Tocmai 2, care nu măsurau mai mult decât o palmă La finanlul “antrenamentului” de duminică le-am dat drumul din nou în apă. Ne apuca o bucurie când prindeam un peşte de parcă ar fi fost un semn că gata-gata scoatem “matca” . Ei, n-a fost să fie!

Pe la 14.00 din nou dormeam toţi, exact pe acelaşi podeţ, doar că în diferite locuri.
Apa era atât de caldă încât am tras şi o scăldătură. Exact ca în vremurile de demult…

Am fi stat o veşnicie în acele locuri ferite de gălăgia oraşului, pline de farmec şi dătătoare de viaţă. A trebuit să ne împăcăm cu gândul că venim şi altă dată.

Am pornit înapoi spre casă. Pe drum am făcut o fotografie lângă un stejar care avea 250 ani, 1,5 m diametru. Da, noi suntem aia mici, mici..mici :

În drum spre casă, Sergiu are o idee genială: “Băieţi, eu am aici peste 2 dealuri o bucată de pământ unde cresc harbuji. Haideţi să mâncăm!”. Cu chiote de mexicani aruncate pe fereastră şi claxoane îndreptate către domnişoarele drăguţe (gest realizat pe potrivă) am luat drumul dealurilor, prin păduri şi colb (pe care-l mai simt şi acum între dinţi). După multe întrebări “Mai este mult?” am ajuns la harbuzăria lui Sergiu.

Zâmbete din nou. Sergiu greşise perioada de “coacere” cu vreo 2 săptămâni, aşa că am mâncat harbuz verde, dar care, apropo, s-a mâncat tot

Sergiu are mulţi harbuji. Nu ştiu de ce, dar sunt sigur că nu e ultima noastră vizită pe dealurile de la Străşeni.

Fascinant este cuvântul prin care aş descrie priveliştea de pe deal. Mi-au trecut prin faţa ochilor toate amintirile din copilărie: la furat cireşe, harbuji, prune….dimineţile la legat vie….scos cartofi…..:))))))))

Într-un final, ajunşi acasă, am constatat că ziua petrecută a fost de neuitat. Dacă aveţi ocazia să călătoriţi în Moldova, vă recomand acest lucru înainte de a alege ca destinaţie ţările din vestul Europei. Avem locuri nu mai puţin frumoase ca ale lor (+ naturale). Încercaţi turismul în Moldova şi nu o să regretaţi. Este o bogăţie pe care trebuie să ne învăţăm a o valorifica!

P.S. Ne pare rău pentru cei care au fost ocupaţi şi cei care nu sunt în ţară. Îmi notez în agendă ziua de azi la capitolul “datorii”!