Primul client mare pentru compania care gestionează publicitatea în staţiile de troleibuz/autobuz
Scris de Dumitru Ciorici la 17:18; publicat în categoria Comunicare, Publicitate, Strategie; Afişări: 188;
Săptămâna trecută, citylight-urile instalate în staţiile de autobuz, au fost “decorate” cu publicitate pentru primul client cu greutate: Eventis (deja al nu ştiu câtulea operator de telefonie mobilă;).
După mai multe luni în care deţinătorul spaţiilor de publicitatea nu a reuşit să convingă niciun client să-şi plaseze “imaginea” în staţii, Eventis a venit ca o scăpare.
În contextul care cele mai bune locuri/billboard-uri publicitare din oraş au fost rezervate pentru o perioadă mai mare de către primii 3 (Orange, Moldcell, Unite), Eventis suferă la capitolul “Comunicarea ofertelor către clienţi”. Spun asta pentru că sunt unul dintre potenţialii clienţi care ar fi putut să se aboneze la Eventis. Dar, organizarea slabă, oferte foarte multe din start (care m-au dezorientat), comunicarea slabă cu posibilii clienţi m-au făcut să-mi amân schimbarea operatorului.
Ultimul intrat pe piaţa de telefonie mobilă, Eventis ar fi trebut să vină cu ceva distinct, astfel cum făcuse “Cosmote” în Romania. Orange (Voxtel) au fost primii, Moldcell a venit ca o alternativă, cu tehnologii noi, Unite a avut o campanie foarte bună pe TV, vizibilitate mare, acoperire naţională şi preţuri foarte mici. Eventis urma să vină ca o avalanşă peste cei 3, însă au ratat startul în viziunea mea: campania “8-ul norocos” se prelungeşte prentru că rezultatele scontate nu s-au realizat, campanie TV obişnuită, campanie outdoor la fel (fără teasing, fără originalitate), care îi pun în umbră din start.
În încheiere vreau să amintesc că în vara anului trecut drepturile exclusive de plasare a publicităţii în staţiile de troleu au generat discuţii aprinse între reprezentanţii Primăriei şi cei ai AAPM. În final, nu am mai înţeles nimic, cine, de ce şi pentru ce.
Concluzie: Eventis trebuie să-şi schimbe strategia de comunicare. Fie pregătesc nişte spoturi video foarte bune/ găsesc metode originale de promovare (trebuie să se manifeste altfel decât au făcut-o ceilalţi 3 pentru a da vizibilitate numelui) , sau chiar ar trebui să se poziţioneze pe o nişă mai îngustă.
Concluzie2: Da, am început de la panourile publicitare şi am ajuns la Comunicarea Eventis cu potenţialii clienţi.

Martie 15th, 2008 at 17:45
Iti faci link-uri la cuvantul “Comunicare” in speranta de a prinde pozitii pe google? :))
Martie 15th, 2008 at 18:35
Nu, eu nu fug dupa poziţii pe Google ca şi alţii. De ce am pus link or să-şi dea seama cei care au treaba cu domeniul dat. Deci e targetat:)
Martie 15th, 2008 at 18:48
Si ce rau in faptul ca altii fug?
Martie 15th, 2008 at 18:52
Nu văd unde am scris că e rău. Am sugerat doar că nu e stilul meu;)
Martie 16th, 2008 at 1:53
Light-boxurile din staţii sunt foarte bune. Ori de câte ori aştept în staţie citesc ofertele. Îmi plac bannerele, sunt realizate bine, dar nu au ceva distinct faţă de ceilalţi. Astfel eu cred că ei vor intra serios pe piaţă după câţiva ani. Sau va avea loc un boom!
Vom trăi şi vom vedea!
Martie 17th, 2008 at 15:13
stapinulcuvintelor.ro - poti sa-ti cumperi un cuvint din dex cu 5 euro…
ca tot vorbim de comunicare… cuvintul blog e demult cumparat. caut asociat pentru proiect analogic in moldova.
Cit priveste panourile publicitare - agentie se numeste Epomedia. Nu stiu cit este de rentabil tinind cont de sumele mai mici pentru plasare si mai mari pentru intretinerea panourilor (si a statiilor…)
Martie 18th, 2008 at 9:37
Agenţia se numeşte EpaMedia.
Lansarea ei s-a făcut cu scandal:
http://www.aapm.md/index.php?type=news&action=26&naction=47